A fost cel mai bun handbalist roman ce l-a avut Romania. Inteligent. Cu bun simt. Credibil. O persoana de care iti era mai mare dragul sa o asculti la televizor, intre atatia neispraviti ai fotbalului si nu numai, era o gaura de oxigen binevenita oricand. Pana ieri, cand am vazut la tembelizor o “marturisire” in ceea ce priveste scandalul mituirii unor arbitrii la handbal. Presedintele Federatiei Romane de Handbal si-a semnat sentinta. O iesire foarte urata din prim-planul vietii.
Cum poti sa ai incredere in ziaristi, care si-ar vinde si parintii pentru un subiect de presa?
De ieri, bunul meu prieten Adi, (Adi e-blog), a devenit tatic. Nevasta lui a dat viata unui baiat de 3 kile si ceva… Le urez multa sanatate si sa se bucure de baiat toata viata.
Hehehe, abia astept sa-l vad cu ghiozdanelul plin cu pampersi plimbandu-se prin Unirii si schimbandu-l pe Jr. pe terasa la Eclipse… Stiu ca nu se va intampla, dar eu astept…
Suntem de tot rasul. Trebuie sa copiem tot ce vedem la altii, sa facem fel de fel de comparatii, fara astea nu putem trai. Comparam un rahat de jucator de fotbal, dupa un meci mai bun, cu nu stiu ce mare fotbalist. Avem “mica Viena”, micul Paris”, il avem pe “Maradona din Carpati”. Astazi m-am uitat la finala unui concurs, “Footvoley”, desfasurata la Constanta pe plaja din spatele Casinoului. Comentatorii au denumit plaja respectiva “Copacabana”. Suntem bolnavi. Nu putem fi originali, sa ne creem singuri o marca, un nume pe care sa-l exportam. Si ce avem ne batem joc. Sambata s-a desfasurat intr-un anonimat complet Campionatele Romaniei la atletism, de la ora 8. Da, ora opt dimineata. La cursa de 10000 de metrii a concurat nimeni alta decat Campioana Olimpica la maraton, Constantina Dita. Ea, a alergat in fata a 200 de oameni, dintre care 180 erau concurenti, arbitrii, oameni de ordine, iar ceilalti , rude ale concurentilor. O bataie de joc incredibila.
Sa mai vrei sa faci ceva pentru tara asta…
Ieri, joi, prima si singura mea eleva la scoala de soferi (pana joi, ca intre timp s-au schimbat lucrurile), a reusit sa ia orasul. Sunt fericit.
Astept in continuare cursanti, mai ales ca am promovabilitate de 100% !
Urmaresc de cateva zile cu greata emisiunile T.V. care fac referire la faptul ca G. Popescu, R. Camataru si alte persoane au fost colaboratori, turnatori, prieteni ai Secu… Si astept. Astept o victima a lor, unu, altul care a avut de suferit de pe urma colaborarii acestora cu organele… Probabil ca nu vor aparea. Ma deranjeaza ca toti, toti, toti, au tendinta de a nega, de a spune “stai asa ca nu e asa…” ! Niciunul nu a avut sange sa recunoasca ce e de recunoscut si ma irita acest lucru. Au trecut 20 de ani. Daca in prima perioada de dupa revolutie ar fi fost o adevarata sinucidere sa recunosti un angajament cu securitatea, acum nu vad niciun impediment sa iti asumi perioada respectiva. Priveam toti, sau aprope toti la G. Popescu ca la un om credibil, cizelat in strainataturi, apoi periodic, apareau informatii despre adevaratul lui caracter si intelegeam ca el nu e altceva decat un roman de grup.
Cel mai dureros moment din viata unui om este atunci cand incep idolii sa cada. Si cad…
“Hei, domnu’, unde mergi…” ! La ora 7:30, cu ochi rosii de chinez, dupa o noapte fabuloasa in bratele a doua blonde de 19 ani, fiind imbracat intr-o pereche de blugi rupti in genunchi si un tricou cu Pinochio pe care scria “Sa nu crezi ce-ti spun acum…”, mergand impiedicat incercand sa nu intru in toate gropile intalnite pe aleea di interiorul liceului C.F.R., incerc sa ma adun pentru a-i raspunde jandarmului… “La futut de caprioare…” am vrut sa-i zic, dar cu o ultima (credeam eu) suflare ii zic ” la corectat, sunt profesor…” . Norocul meu a stat in secretara liceului care m-a recunoscut de anul trecut cand am predat, si m-a luat la pupat si la intrebari, asa ca jandarmul scuzandu-se politicos, s-a retras, putin mirat de faptul ca sunt cadru didactic… Bine, a urmat, firesc, legitimarea mea in fata Comisiei Centrale, luarea lucrarilor, in numar de 89 si trecutul la treaba… Am avut o echipa excelenta cu care m-am inteles extraordinar (daca vrei sa sti cu cine am fost, documenteaza-te, cititorule) si nu regret deloc ca am participat la o asemenea actiune. Peste jumatate dein lucrari au fost de 10, cea mai mica nota a fost un 7, restul lucrarilor de la 8,41 in sus. A fost extrem de obositor, dar mediul in care mi-am desfasurat activitatea si persoanele cu care am fost m-a facut sa ma simt minunat. Sper ca si dumnealor sa se fi simtit bine alaturi de mine, in aceasta dupa-amiaza.
Cine mai spune ca se intervine la profesorii corectori pentru nota, ca se fac fel de fel de presiuni, este ori rau intentionat, ori prost.
Stelele care cad nu mor, Stelele care cad se duc pe un alt cer… Ieri a cazut cea mai mare Stea, Michael Jackson. A fost un deschizator de drumuri, un inovator in industria muzicii, a reinventat videoclipurile. El este etalonul muzical. Nu pot sa-l uit, sa nu il ascult, ar fi nedrept. O data cu disparitia Lui, s-a rupt ceva in mine. Musica nu va mai fi la fel…
In memoriam Michael Jackson
Marti, undeva in jurul orei 9:30 in traficul dezorganizat dintre Liceul Tehnic si Colegiul Ungureanu (liceul MIU si Electromotor). Un pieton (pietoana, mai bine spus) in varsta, sta in refugiul pietonal uitandu-se in dreapta ei. Masina de pe banda 2 opreste si asteapta. “Pietoana” sta si se tot uita. Vin pe banda 1, vad “pietoana” ca se holbeaza, reduc viteza si cum ea nimic, accelerez. Pac, la 25 de metrii masina politiei cu cei doi politisti iesiti din masina uitandu-se nu stiu unde… Unul dintre ei, ma vede, probabil fugitiv cu coada ochiului si ma trage pe dreapta. Sa va spun cine era? NU, nu marita publicitate gratuita pe blogul meu… De fapt, nu merita nimic ! NICI RESPECT. Arogant, vorbind zeflemist, ma ia la misto si imi cere actele ca vezi Doamne nu am acordat prioritate de trecere “pietoanei”. Daca ar fi fost asa cum spune as fi pus capul in pamant si probabil m-as fi milogit sa nu imi ridice permisul. Dar NU, nu a avut dreptate. Imi spune motivul, imi cere documentele si sa stau la masina pana imi va intocmi P.V. si dovada… Replica mea a venit pe fondul nervozitatii ce mi-a creat-o purtatorul de uniforma: “P.V. nu il voi semna, pentru ca nu aveti dreptate. Pietonu se afla in refugiu cand eu am trecut… si mare atentie, pentru ca va trebui sa probati in instanta afirmatiile ce le scrieti in P.V.”. Si ma intorc cu spatele… Am simtit in ceafa, de la 8 metrii, respiratia lui nervoasa, si pe timpan mai este si acum ritmul accelerat al pulsului sau… L-am luat pe porecla, nu pe nume, pentru ca uitasem cum il cheama, eram prea negru ca sa realizez, vorba aia, muream cu dreptatea in brate… Vad ca vorbeste la telefon, apoi iese din masina cu documentele mele in mana si incepe “Experienta mea si unghiul in care am fost imi da dreptate…”. In acel moment am inchis ochii si imi muscam buzele. Am refuzat sa-l mai ascult, mi-a ramas agatat de ciocanas doua nume si faptul ca as fi sunat persoanele respective si ele ar fi intervenit pentru mine. NU, nu este adevarat, nu am sunat pe nimeni… Cand am dreptate apelez DOAR la INSTANTA, asa cum va sfatuiesc si pe voi, cititorii mei, sa faceti. Intre timp am aflat pe cine a sunat si ii multumesc si pe aceasta cale.
Mai spun doar ca si alti prieteni au mai avut “treaba” cu respectivul slujbas al Legii si s-a purtat la fel…
Este o rusine pentru Politia Romana, in opinia mea.
Dupa-amiaza, cald, transpiratia curge pe mine, lipsa de: activitate, de punct de reper, idei… Ma urc in DON si plec la o plimbare prin orasul minunat… Fetite cu fustite, picioare care mai de care frumos iesite de sub textile, decoltee care mai de care, ce mai toate imbracate in ciuda p… . Intersectie, urmaresc o blonda cu un fund bombat si inaltat pana la extrem, nu sunt atent, trec peste linia continua si aud in spate “Timisoara 78 DON, trage pe dreapta…”. Hmmmmm. Spre mine vine o domnisoara, hm, in uniforma. Eu cu fata spasita dar cu un zambet pervers pe ea, o intreb “Cat?”, “150 de lei pentru…” . “Bine, urca…” raspund eu… Tacerea ei, nascuta din neasteptare, m-a facut sa ii explic tupeul meu… Ne cunoscusem si petrecusem clipe frumoase… Nu m-a iertat, amenda am primit-o. Jumatate in 48 de ore.
Dar am recuperat-o dupa o noapte fara uniforma…
Ieri a fost ultima etapa la nivelul ligii a treia. M-am deplasat la Sannicolaul Mare, pentru a urmarii meciul dintre Unirea din localitate si Progresul din Gataia. Am mers si sa fiu aproape bunului meu prieten Cornel Avram, in incercarea acestuia de a salva acest minunat oras de a fi sters complet de pe harta fotbalului de performanta, asa cum ar fi dorit nici macar amicii lui… Pana la urma omul sfinteste locul si a reusit, impreuna cu oamenii din conducerea tehnica si administrativa, sa alunge norii negrii de deasupra orasului. 4-2 la final si anul viitor Unirea va fi sus. Dupa victorie, descatusati de emotiile sfarsitului de campionat, a inceput negocierea viitorului… Pentru ce se doreste, greul de acum incepe, dar dupa cum cunosc persoanele implicate, sigur vor reusii tot ce isi vor propune. De ce? Simplu, pentru ca au mentalitate de campioni, sunt cinstiti, au coloana vertebrala, iar Dumnezeu cinsteste aceste caractere.
Din totdeauna toti oamenii au dormit dupa cum si-au asternut !!! Aviz amatorilor.
Recent Comments