DonValentin

Am primit un mail de la Eugen G., prietenul meu, cu titlul: “Personalitatea in functie de zodiacul egiptean”. Am decupat ce tine de mine ( hi hi hi ) si va arat si voua… cam cum este “e-ul” meu vazut de “vrajitorii” faraonilor.

Horus ( 20 Aprilie – 7 Mai, 12 August – 19 August) – Maretia inaltimii

In religia egipteana, Horus era reprezentat printr-un cap de soim, simbol al somptuozitatii, al puterii si al capacitatii de a zbura la cele mai mari inaltimi. Oricum ai caracteriza pe acesti reprezentanti ai paradoxului, ceva important tot va ramane in afara definitiei. Cei mai fideli prieteni, cei mai pasionali iubiti, cand reci ca gheata, cand patimasi, cand sensibili, cand infatuati, nativii acestui semn toata viata lor se vor afla intr-o cautare permanenta a propriului eu. Forta pentru care sunt atat de admirati vine din interiorul lor. Le este menit sa straluceasca, sa atinga culmi, atat pe plan intelectual cat si personal, carora putinor oameni le sunt accesibile. Risca insa sa cada in capcana iubirii de sine si a egoismului. Constienti de propria valoare, au tendinta de a-i privi pe cei mai putini norocosi ca ei cu superioritate si ingamfare.

Va privesc cu ingamfare?

Calatoria a inceput acum trei saptamani, cand mama mea a primit un telefon de acasa in care era instiintata ca mama ei, bunica mea, a cazut si si-a fracturat soldul. Au urmat zile de chin pentru a mea mama, nici nu vreau sa ma gandesc… La inceputul saptamanii trecute, mi-se confirma ce teama. “Trebuie sa o aduc pe mama la Timisoara, numai ca trebuie sa fie transportata la orizontala…”. “Groaznic!!!”, zic. “Iar trebuie sa fac 2000 km in doua zile, nebunie curata in Romania anului 2009. Si cu bunica bolnava”. Dar cum o aduc? Cu ce masina? Mintea imi fuge instantaneu la Eugen, caruia ii multumesc inca o data pentru ca mi-a pus la dispozitie a sa masina pentru a imi aduce bunica la Timisoara. Un drum lung, plin de gropi, prosti, indicatoare rutiere puse aiurea dar si multa speranta… Speranta pentru copiii nostrii, daca voi avea si eu, daca nu, pentru copiii prietenilor mei,  ca vor avea o viata mai buna… in alta tara. Am plecat din Timisoara vineri la ora 14:00 si am oprit pentru a ma odihnii dar si pentru a imi revedea nasul de botez impreuna cu familia lui, la Brasov. Frumos oras, frumoasa zona! Un oras al carui primar a inteles ca tramvaiele intr-un oras ingust,  poate sufoca circulatia si le-a scos, degajand circulatia. A urmat apoi Valea Prahovei, o zona frumoasa, dar fara un plan de urbanism, nimic, constructii dupa ureche. Iar aglomeratie, impresii de prosti si papagalisme. Las bucurestiul sa-si serbeze zilele, am alta treaba, dau cu GPS-ul de volan sa-si revina, ca s-a gasit sa-mi spuna in mijlocul intersectiei de la Arcul de Triumf “semnal gps, inexistent”, crosetez circulatia in cel mai pur stil balcanic si ies pe A2, o autostrada a soarelui demult apus, plina de gropi, la inceputul ei pe o distanta de aproximativ 2o km pe ambele sensuri, dar si denivelari unele chiar periculoase pentru masinile de viteza. Constanta am gasit-o pustie, de mult nu am mai vizitat-o in extra-sezon, mai exact de la inmormantarea bunicului meu, dintr-o zi de decembrie a anului 1999. Din viteza masinii e altfel, mai linistita, mai curata, mai normala. Nu am intrat in contact cu locuitorii ei, dar cat am stat la spital am urmarit anumite comportamente. Au aceleas inclinatii spre violenta verbala sau fizica, aceeas dorinta de a prostii omul, de a-l jumulii. Reintalnirea cu marea a fost fenomenala. M-a certat, ca nu am vizitat-o de mult, ca as fi uitat-o. Fals. Prima iubire nu se uita niciodata. I-am explicat totul la o sticla de vin. Alb sec de Murfatlar. M-a inteles. Ne-am despartit cu lacrimi in ochi si cu promisiunea de a ne vedea mai des. A doua zi o pun pe bunica-mea in masina, pe mama in dreapta mea si decolez spre casa, spre Timisoara, orasul meu. Las Constanta intr-un frumos Soare de dumineca si cu fata spre vest las in urma nu kilometrii ci sutele de  ani de ocupatie otomana, care se vad la tot pasul.

Acum sunt acasa, cu un chipiu de capitan pe cap si servesc un pahar de vin. Alb sec de Recas. Si ma uit la mare, intr-o poza.

Sunt fericit. Al doilea elev instruit de mine in arta de conducerii autoturismului a luat permisul. A si dat de baut.

Inseamna ca pot. Astept si alti dornici de a dobandi statutul de conducator auto.

E luni. Ma trezesc mai devreme decat in alte zile si plec in graba de acasa. E aglomeratie si zarva mare in oras. E normal, doar e prima zi de scoala. Masina zboara, parca  singura, stie drumul, dar nu care trebuie… Inca nu e setata pe noua adresa. O parchez la amenda, pe langa liceu si ce-i daca ma amendeaza telpark-ul? Mai am 5 amenzi neplatite, ca una mi-a platit-o Raul, prin SMS. Intru in curtea liceului uitandu-ma cu atentie in jur, sa prind pe retina agitatia elevilor, costumatia lor, sa simt fiorii unui nou inceput, primul pentru unii, ultimul pentru altii, diferit dar la fel, in vr-un fel… altfel. Urc cu emotii treptele batranei cladiri, care adaposteste legendarul liceu M.I.U., si intru in Sala Profesorala. La inceput nicio fata cunoscuta… Dar, au aparut. Si ma bucur.  In alta ordine de idei, azi e ziua de nastere a noului meu director. Ii urez si pe aceasta cale multa sanatate si fericire.

 E toamna, natura rugineste semn ca scoala poate sa inceapa.

Orice sfarsit inseamna un nou inceput. Perioada Nitti a trecut, poate prea repede decat as fi vrut eu. Dar s-a sfarsit. Nimeni nu este de neinlocuit, e plin cimitirul de persoane de neinlocuit… Acum, mi s-a deschis o noua oportunitate de a fi la catedra. Din acest an sunt profesor la “Colegiul Tehnic”, sau, pe romaneste, la MIU.

Fostilor mei elevi le doresc tot binele din lume si sa nu uite niciodata sa priveasca doar inainte, sa zambeasca si sa fie modesti in tot vor face.

Imbatranesc. De unde stiu? Pai, imi tremura genunchii,  nu mai sunt sprinten, m-am ingrasat, incep sa gandesc simplu, nu-l mai suport pe Raul, dar peste toate copii au inceput sa ma salute cu “saru’  mana” !!! Da, asa e, azi cand am intrat in bloc, un copilas din vecini, m-a intampinat cu un zambet larg pe fata si mi-a zis…”SAAARUUU’ MAANAAA” !!!!!!!!! Futu-m-as in studii.

Imbatranesc. Sau nu… ma MATURIZEZ, altii imbatranesc.

Nu am tinut, nu tin si nu voi tine cu Dinamo. Dinamo este una dintre echipele care a profitat din plin de pe mediului social in care am trait pana in 1989. Si acum Dinamo profita din plin de logistica si infrastructura Ministerului de Interne. Dar ce am vazut ieri seara, nu mi-a venit sa cred. Felicit jucatorii dinamovisti pentru taria de caracter de care au dat dovada si le urez bafta pe mai departe. L-am auzit si pe rupatorul de oase ale adversarilor sau batausul arbitrilor, marele prostanac Ganea. “Prin aceasta victorie am dat o palma tuturor acelora care ne-au criticat dupa meciul pierdut acasa…” . Nu credeti ca ar trebui legat? Bine ca ne-a luat doar la palme si nu la pumni. Pai ce ar fi trebuit sa facem? Sa-i ridicam in slavi dupa ce au pierdut? Sa se ia ei la palme, daca nu s-au luat, sa se palmuie cat pot.

In rest, astept cu interes primele meciuri cu adevarat europene ale Stelei, o alta fericita a vremurilor nu de mult apuse…

Poza de mai jos am primit-o zilele astea pe mail. E prea tare sa o tin doar pentru mine. Nu stiu cine a facut-o, dar sper sa nu se supere ca o mediatizez.

La Bursa, “Dow” se desparte de “Jones” si isi face indice separat. Pana se finalizeaza despartirea, Bursa va ramane inchisa. Se spera intr-o reimpacare a celor doi, chiar si o aparitia unui micut indice…

Noroc ca mi-am vandut actiunile inainte de criza…