DonValentin

In timpul scolii, cand se cautau conducatorii de atestate, vine la mine un elev si ma roaga sa ii fiu mentor, “vreau ceva diferit, daca se poate, nu vreau analize de pret, SWOT-uri, trasee turistice sau ceva de genul, vreau altceva, ceva original”. “Perfect”, zic, “iti propun o analiza economica a galelor de Local Kombat (sau cum s-or numii sau scrie), cunosc ceva oameni, cunosti si tu mai multe persoane chiar si luptatori, facem o lucrare cu care vei ramane definitiv in analele liceului…”. “Gata, facem…”. Dupa un timp, cand anturajul lui afla de ce pregateste, vine la el un boxer, mare, ceva campion inter-stradal, plin de tatuaje si locuri de dinti si il intreaba… “ce faci, bai, ce lucrare efectuezi…?”, “Pai scriu despre cum te-am batut eu…”, “hai ma, du-te de aici…”, “daca nu ma crezi, vino deseara la mine la apartament sa vezi.” A doua zi mega boxerul era in perfuzii pe un pat de spital. A, am uitat sa va spun, elevul meu are o inaltime de 158 cm, o greutate ce nu sare nici imbracat de 60 kg. Ce mai, fizic de invidiat… Vazand aceste lucruri, alt mega campion inter-galactic, de aceasta data, la nu stiu ce fel de lupte, vine sa se intereseze de lucrarea de atestat a micului elev. “Ce studiezi tu acolo?”, “Pai, ce sa studiez? Cum te fac eu praf la noapte…”, “Mda, foarte spiritual esti azi, vezi…”, “daca nu crezi te astept mai pe seara la mine”. Ziua urmatoare coleg de spital cu boxerul: luptatorul. Va imaginati, ce agitatie in lumea “sportivilor”. Toti ii spuneau “saru-mana”, pana ce al mai tare si mai tare, prinde tupeu si il untreaba: “La ce scri?”, “Pai, cum te pocnesc , daca nu crezi, te astept dseseara la mine…”. Ziua urmatoare, “bad boy-ul” era in coma.

Dupa sustinere, ce a luat-o cu 10, va imaginati, nu, iesim la un suc si ii zic: ” Vezi, conteaza mai mult conducatorul lucrarii nu ce scri in teza…”.

P.S.  Bineinteles, totul a fost o gluma, sau nu…

Stelele care cad nu mor, Stelele care cad se duc pe un alt cer… Ieri a cazut cea mai mare Stea, Michael Jackson. A fost un deschizator de drumuri, un inovator in industria muzicii, a reinventat videoclipurile. El este etalonul muzical. Nu pot sa-l uit, sa nu il ascult, ar fi nedrept. O data cu disparitia Lui, s-a rupt ceva in mine. Musica nu va mai fi la fel…

In memoriam Michael Jackson

Am primit pe mail de la un prieten bun, pe numele sau Cornel Avram, o poezie scrisa de Virgil Schiopescu, doctor in economie si poet de ocazie. Cum nu pot anumite lucruri frumoase sa le tin doar pentru mine, impartasesc poezia cu voi, cititorii mei.

Marti, undeva in jurul orei 9:30 in traficul dezorganizat dintre Liceul Tehnic si Colegiul Ungureanu (liceul MIU si Electromotor). Un pieton (pietoana, mai bine spus) in varsta, sta in refugiul pietonal uitandu-se in dreapta ei. Masina de pe banda 2 opreste si asteapta. “Pietoana” sta si se tot uita. Vin pe banda 1, vad “pietoana” ca se holbeaza, reduc viteza si cum ea nimic, accelerez. Pac, la 25 de metrii masina politiei cu cei doi politisti iesiti din masina uitandu-se nu stiu unde… Unul dintre ei, ma vede, probabil fugitiv cu coada ochiului si ma trage pe dreapta. Sa va spun cine era? NU, nu marita publicitate gratuita pe blogul meu… De fapt, nu merita nimic ! NICI RESPECT. Arogant, vorbind zeflemist, ma ia la misto si imi cere actele ca vezi Doamne nu am acordat prioritate de trecere “pietoanei”. Daca ar fi fost asa cum spune as fi pus capul in pamant si probabil m-as fi milogit sa nu imi ridice permisul. Dar NU, nu a avut dreptate. Imi spune motivul, imi cere documentele si sa stau la masina pana imi va intocmi P.V. si dovada… Replica mea a venit pe fondul nervozitatii ce mi-a creat-o purtatorul de uniforma: “P.V. nu il voi semna, pentru ca nu aveti dreptate. Pietonu se afla in refugiu cand eu am trecut… si mare atentie, pentru ca va trebui sa probati in instanta afirmatiile ce le scrieti in P.V.”. Si ma intorc cu spatele… Am simtit in ceafa, de la 8 metrii, respiratia lui nervoasa, si pe timpan mai este si acum ritmul accelerat al pulsului sau… L-am luat pe porecla, nu pe nume, pentru ca uitasem cum il cheama, eram prea negru ca sa realizez, vorba aia, muream cu dreptatea in brate… Vad ca vorbeste la telefon, apoi iese din masina cu documentele mele in mana si incepe “Experienta mea si unghiul in care am fost imi da dreptate…”. In acel moment am inchis ochii si imi muscam buzele. Am refuzat sa-l mai ascult, mi-a ramas  agatat de ciocanas doua nume si faptul ca as fi sunat persoanele respective si ele ar fi intervenit pentru mine. NU, nu este adevarat, nu am sunat pe nimeni… Cand am dreptate apelez DOAR la INSTANTA, asa cum va sfatuiesc si pe voi, cititorii mei, sa faceti. Intre timp am aflat pe cine a sunat si ii multumesc si pe aceasta cale. 

Mai spun doar ca si alti prieteni au mai avut “treaba” cu respectivul slujbas al Legii si s-a purtat la fel…

Este o rusine pentru Politia Romana, in opinia mea.

La 15 ani, cand abia ai invatat sa te legi cum trebuie la pantofi, cand mintea ta nu stie sa separe mersul pe drepta de mersul pe stanga, esti repartizat de calculator in functie de o medie si de optiunile tale la un liceu sau altul… E toamna, calci timid intr-un loc strain si straniu, pe holuri miroase, probabil, a clor, iti vine sa versi, dar mergi mai departe… Faci cunostinta cu cateva persoane, care iti vor fi colegi de clasa, de an, de nebunii. Apare si prima problema pusa de unii pe seama neadaptarii la viata noua. O rezolvi cumva… Uite asa trec zilele, saptamanile, semestrele si… anii. Patru ani sau opt semestre, cum vrei tu sa imparti o perioada a vietii tale prin care e musai sa treci. Da, anii de liceu, printre cei mai frumosi ani din viata unui om. Apoi, fara sa iti dai seama ceasul suna dimineata si iti seama ca e lunea oralului la Limba Romana si nu sti nimic… “offff, ce dracu’ am facut patru ani???”. In cei 3, 4, 5 metrii de la tine din camera pana la baie ii vezi si ii revezi de o multime de ori si iti dai seama ca daca ai fi ascultat de “proasta aia de romana” sau de “baba de romba”, ai fi fost mai zambaret. Dar trece si ziua cu oralul si alta zi, trece si bacu, cum nu conteza, dar trece bine…  Stai apoi cu colegii la un suc si  le povestesti cum in prima dimineata i-ai dat dreptate “proastei de romana” care iti spunea “invata doar asta din aceasta lectie…”, apoi pufnesti in ras adaugand “o clipa de disperare si incepusem sa-mi fac grij, bine ca n-am invatat, ma prosteam dracului de cap, oricum, sapte mi-e de ajuns”… Si te gandesti la facultate, una privata ca e mai putin stresanta…

Azi a inceput Bacalaureatul. Cea mai infecta modalitate de a evalua elevii. De ce? Stim cu totii.

Tin sa urez multa bafta tuturor elevilor, in special elevilor mei !

Dupa-amiaza, cald, transpiratia curge pe mine, lipsa de: activitate, de punct de reper, idei… Ma urc in DON si plec la o plimbare prin orasul minunat… Fetite cu fustite, picioare care mai de care frumos iesite de sub textile, decoltee care mai de care, ce mai toate imbracate in ciuda p… . Intersectie, urmaresc o blonda cu un fund bombat si inaltat pana la extrem, nu sunt atent, trec peste linia continua si aud in spate “Timisoara 78 DON, trage pe dreapta…”. Hmmmmm. Spre mine vine o domnisoara, hm, in uniforma. Eu cu fata spasita dar cu un zambet pervers pe ea, o intreb “Cat?”, “150 de lei pentru…” . “Bine, urca…” raspund eu… Tacerea ei, nascuta din neasteptare, m-a facut sa ii explic tupeul meu… Ne cunoscusem si petrecusem clipe frumoase… Nu m-a iertat, amenda am primit-o. Jumatate in 48 de ore.

Dar am recuperat-o dupa o noapte fara uniforma…

Ieri a fost ultima etapa la nivelul ligii a treia. M-am deplasat la Sannicolaul Mare, pentru a urmarii meciul dintre Unirea din localitate si Progresul din Gataia. Am mers si sa fiu aproape bunului meu prieten Cornel Avram, in incercarea acestuia de a salva acest minunat oras de a fi sters complet de pe harta fotbalului de performanta, asa cum ar fi dorit nici macar amicii lui… Pana la urma omul sfinteste locul si a reusit, impreuna cu oamenii din conducerea tehnica si administrativa, sa alunge norii negrii de deasupra orasului. 4-2 la final si anul viitor Unirea va fi sus. Dupa victorie, descatusati de emotiile sfarsitului de campionat, a inceput negocierea viitorului… Pentru ce se doreste, greul de acum incepe, dar dupa cum cunosc persoanele implicate, sigur vor reusii tot ce isi vor propune. De ce? Simplu, pentru ca au mentalitate de campioni, sunt cinstiti, au coloana vertebrala, iar Dumnezeu cinsteste aceste caractere.

Din totdeauna toti oamenii au dormit dupa cum si-au asternut !!! Aviz amatorilor.

Prin februarie imi zice o prietena si colega in acelas timp: “Vali, vezi ca e un simpozion la Targu Jiu, citeste aici amanunte si daca vrei, trimite o lucrare”, “aha”, raspund eu. Ma pun, citesc si vad: “Simpozion  National – Resurse-Reciclare-Reconditionare in oglinda viitorului” si mai multe sectiuni. Aleg sectiunea “Resurse energetice pentru viitor” si ma apuc de treaba… Bag o cautare pe google de ceva documentatie, tabele, tabelase, scriu o introducere, bag cateva picanterii si trag o concluzie. O impaturesc, platesc taxa de participare si o expediez… De atunci nimic, nicio confirmare ca a ajuns, nici o treaba nimic. Azi, ma trezesc cu postasul la usa, care suna intotdeauna de doua ori si imi zice ca are o scrisoare recomandata pentru mine! “Hmmm, pentru mine, ia auzi, au inceput sa-mi scrie admiratoarele”… Semnez iau plicul il deschid si… surpriza: Diploma de participare si C.D. cu temele de la Simpozion. E iunie…

Oricum, am recitit capodopera mea si chiar sunt mandru de ce am realizat. Nu sunt prost deloc, mai…

Ca la orice liceu ce se respecta, o zi a sfarsitului de an este rezervata banchetului claselor terminale, adica a claselor a XII-a si a XIII-a. Bineinteles ca si elevii Colegiului Economic au rezervat o data in calendar pentru acest eveniment. A fost sa fie joia trecuta, locul faptei fiind Club Senator. Ce sa va spun… A fost cel mai frumos banchet la care am participat in vitata mea… si am participat la multe. Totul a fost impecabil, de la tinutele domnisoarelor la dansul domnisoarelor si de la zambetul domnisoarelor la coafurile domnisoarelor, totul a fost perfect… A, a mai fost cate ceva dar neesential…baieti, profi, mancare, bautura, e,  chestii de nepus la suflet. In viata mea nu am dansat atat, poate doar la nunta surorii mele am mai dansat asa mult dar atunci eram asa de fericit ca scap de ea incat nu se pune. La un moment dat imi fugeau genunchii, noroc ca am o dispozitie la efort ridicata, ca altfel ma faceam de ras… Deh, vorba aia ” la stanga femei, la dreapta femei, in fata femei, in spate… chestii. Si ca un profesor ce ma respect, sunt obligat sa aduc exemplificari care sa-mi intareasca explicatia. Asa ca iata:

si iata,

si cum imi sta cel mai bine… imbracat in violet…

si cu una dintre cele mai faine profe care m-a dorit in poza si cu care am stat paaaana tarziu in dimineata… si care nu vrea sa-mi treaca favoritii…grrrr

Ar mai fi de spus doar ca am ajuns acasa la 6:00 dimineata, iar la 8:00 am fost prezent la scoala. Cine e valabil noaptea trebuie sa fie valabil si ziua.

Da, nu am mai scris de mult. Nu, nu am murit, cum ar crede unii sau cum ar vrea. Pur si simplu nu am avut chef, nervi sau  pur si simplu am gasit ceva mai interesant de facut in locul scrisului. Ce? Sex. Cu cine? He he he he… In rest, bine sanatos, prind experienta in meseria de instructor si incepe sa-mi placa. In curand si povesti din trafic… Asa ca, stati aproape… REVIN!!!